vis-realitate-implinire

Cand un vis devine realitate,putin te sperii.eram adolescenta cand imi doream din tot sufletul sa vad America una din cele mai bune prietenea mele avea sa plece imediat dupa Revolutie care tot odata imi insufla si mai mult aceasta idee.Promisiunea ei ca ma va chema la ea intr-o zi avea sa se implineasca in 2006 cand impreuna cu sotul si copilul meu fara nici un efort sau spaga luam viza evident am plecat cu ganduri mari hotarati ca e tot ce ne puteam dori eu ma tot gandeam vai poate patesc ceva la cat de mult imi doream sa ajung in America ziceam acum pot sa mor  da cand chiar am ajuns deja nu mai ziceam la fel si ma temeam...:) dar dupa doua luni aveam sa venim inapoi in Romania din motive de nesiguranta si neacomodare.ajunsi acasa ne-am reluat viata cotidiana cu bune cu rele,in pe 12 Septembrie-2009dumnezeu nea binecuvantat cu o fetita ,copil pe care il doream tare mult sa complecteze familia noastra,tot in acel an 2 luni mai tarziu aveam sa il pierd pe unchiu meu care ma crescut apoi in 2010 in Februarie tatal meu.dar aveam sa imi deschid un salon de coafura  frumos amenajat dupa sufletul cu gusturile mele era tot ce imi doream un vis de al mamei mele care isi dorea sa ma vada coafeza ,na fost sa fie dar eram pe aproape.Nici aici nu am dat lovitura pentru ca Aradul e mic iar puterea de vanzare,cumparare scade iar lumea numai baga banii in saloane de coafura,infrumusetari si chestii din astea.gandul meu a ramas tot in America dar cum nu am avut la Alanis viza i- am cerut viza , fara nici o problema am obtinut-o. Atunci am simtit ca mi se arata sa merg inpoi in America,o prietena imi spunea: mare har de la domnul aveti ,sa aveti toti 4 viza.E adevarat am stres cu plecatul ca las in urma munca mea si casa,multe lucruri iar acolo o i-au de la zero vb batraneasca de la lingura si furculita,dar ma gandesc si sper sa fie mai bine acolo.Aici in Romania e din ce in ce mi greu .Timpul trece repede si parca nu imi ajunge sa imi pun la punct fiecare detaliu pe cand plec.asta in ideea ca vom ramane o perioada mai lunga iar viza va expira.uneori parca cu tot si toate care ni se leaga si se ivesc mi-ar prinde bine sa am pe cineva drag mie(mama,bunici mei)sa imi dea un sfat sa ma indrume ,poate ca traiesc prea mult in trecut ,nu ma pot rupe de el si asta uneori ma impiedica dar merg mai departe cu sperantele si visele mele pentru un viitor mai bun care inca la varsta mea il mai pot cladi.dar peste cativa ani nu voi mai putea profita de aceasta oportunitate.oi fi nu oi fi naiva am sa vad pe pielea mea dar daca nu incerc poate mai tarziu as avea regrete si pareri de rau.am nevoie de mult curaj ar zice multa lume sa mergi in cîrcă cu doi copii altii ar zice ca ar pleca cu 3,4 copii fara nici un regret fiecare dupa aspiratii si principii.....:)...viata e frumoasa trebuie traita la intensitate maxima!! ....:)

VARSTA MEA

Dupa 30 ani deja cica devii femeie,cu adevarat!! am ajuns la 38 si inca am sufletul ramas la 20,ma ajuta si faptul ca am copii mici si trecerea anilor cu repeziciune nu mau facut sa simt graba lor.dar am inceput sa nu ma mai salute tineretul cu CEAU....ci cu Sarutmana si Buna ziua....si nu unul ci aproape zilnic m-am alarmat ptr ca nu eram obisnuita si nu acceptam ma gadila la timpan sarutmana asta ...da o fi din respect din buna crestere dar cand mi sa spus nu pot sa va spun ceau ptr ca sunteti deodata cu mama era sa ma apuce toti nervii...soo??? what??? la maicata cum ai zici sarutmana ?? si mi-a raspuns ...DAA!! oiooiiioiiiii baba care sunt :((....sau mama care sunt...:))...sunt nu sunt ..eu ma simt bine in pielea mea dar cred ca trebuie sa fac ceva sa ma mai intineresc putin ...a  numai fi complexata..ma cam loveste fara sa vreau....LA NAIBA CE GREU E CAND NU VREI SA ACCEPTI CEVA CE REALITATEA ITI OFERA!!!!!

Enjoing my life....Tatoo

De mult ma gandeam la ceva pesonalizat legat de copii mei,la ceva ce sa am , sa port tot timpul cu mine nu ca asta nu sar intampla copii mei imi sunt ca rucsacul sau ca portmoneul,merg cu ei peste tot dupa mine..Insa nu mult mi-a trebuit sa ma gandesc la un tatuaj asta ptr ca am mai cochetat cu acest gand dar am renuntat ca sa evit din exterior prejudecatii si comentarii,dar ca sa am totusi ceva de genu mi-am cumparat un inel cu inimioare si fiecare inimioara gravat cu initialele copiilor ,entuziasmata nevoie mare pana a cazut o inimioara si nu l-am mai purtat din comoditatea de al repara...Ramasa fara inel am recidivat la tatuaj si culmea ca imi si iasa in cale o mai veche cunostinta ce acum cu asta se ocupa tatuaje..dorinta era din ce in ce mai mare .mi-am cautat modelul ,in momentul in care l-am gasit ,am avut un motiv in plus ptr ca simteam ca era exact ce cautam...devenisem din ce in ce mai hotarata sa il fac si sa trec peste prejudecatiile altora si comentarii ptr ca asta simteam din interior ca vreau sa fac ,asa sa si intamplat chiar daca nu am fost foarte hotarata unde sa il fac, oscilam intre incheietura mainii si degetul inelar daca initial optam ptr degetul inelar ,pana la urma l-am facut la incheietura mainii drepte..zis si facut.Sunt foarte multumita si il gasesc foarte finuț si parca e de acolo ,nu am nici cel mai mic regret  am refuzat sa ma gandesc ce ar zice unu ce ar zice altu..asta ma facut pe mine sa ma simt bine ,da la varsta mea si cu toate ca sunt mama a doi copii,pana la urma mi-am tatuat initialele copiilor mei... L (Luvian) si A (Alanis) si se spune ca un tatuaj trebuie sa te reprezinte sau iti reprezinta personalitatea !!!...

Mi-e dor de ea...de MAMA

De 10 ani,15.01.2002,o vad doar in poze si ai vorbesc doar in vis,..am ramas fara cuvinte,fara lacrimi,doar cu dorul ei..iar in amintirea ei am facut asta...:((..

Amintire...

 Sfarsit de an şcolar!Îmi doream sa le fac ceva  cadou la colegii lui Luvian asa ca de primul an impreuna,primele sarbatori cu noii colegi.Vroiam ceva original,frumos, o mica atentie dar semnificativa sabatorilor,sa nu fie nici foarte scump,odata sa nu fiu inteleasa gresit de alti parintii fiind vorba de 19 copii iar pe de alta parte sa nu ies din tipar  sa imi aud ca uite-o si pe asta acu se da mare sau vrea sa iasa in evidenta.Mi-a venit idee sa le fac cate o poză fiecarui copil iar ei la ora de abilitati practice ,impreuna cu Doamna invatatoare sa o lipeasca pe un carton sa para ca o felicitare.Pentru asta trebuia sa îi pozez , mai apoi sa le incadrez imaginea intr-o rama cu decoratiuni de craciun. Gata...zis si facut ,am fost la scoala am luat pitic cu pitic si l-am pozat cu caciula de mos ,fara caciula,care cum si-a dorit.Le-am mancat o ora,cu sedinta foto nu ca le-ar fi parut lor rau ,din contra  le-a placut.Le-am prelucrat,aveam niste emotii sa iasa bine  sa nici nu ma fac de ras cu pozele,la baieti le-am scris numele cu albastru la fete cu rosu.Am scos pozele si le-am trimis la scoala ,bineinteles ca au fost super incântati.D-na invatatoare din cl 2 A ..Balint Laura ia pozat in timpul prestarii si la final cand toate felicitarile au fost gata...Dupa parerea mea au iesit frumoase si satisfactia mea a fost mare ptr ca le va ramane amintire...

Dăm o tura de oraş..

Daca  e decembrie normal se apropie sarbatorile,de la inceputul lunii pana la sfarsit intruna cumparaturi,scrisori ptr mosi,cadouri...ca in fiecare an...in plus anul acesta am adaugat plimbarea de seara cu masina daca toata ziua alergam in coace in colo,nu suntem impreuna toti patru ,seara facem un tur de oras in familie ..plecam de acasa prin fata geamurilor noastre sa ne admira beculetele,Vlaicu-Gara-Centru-Teatru-Primarie-Podgoria-Intim-Uta-Acasa.,cautam mosii,ne uitam la beculete ,facem poze,tot drumul ascultam colinde.Cand ajungem acasa avem asa un aer de sarbatoare,nu e mare lucru dar e atat  de placut si relaxant iar copii sunt foarte  incantati.cum se lasa seara daca nu Luvian ,Alanis sigur intreaba...-hai melem???dăm o tulă a olaş???...:))))).

Amintiri de Sarbatori...

De câtiva ani in coace sarbatorile de iarna imi umple sufletul de bucurie pe de o parte iar pe de alta am si momente nostalgice mie dor de mirosurile de prajituri ale mamei mele imi amintesc primul an de sarbatori fara mama, eram insarcinata cu Luvian si veneam de la munca urcam pe scari si fiecare etaj parca era personalizat in mirosuri care mai de care,a prajituri,sarmale,racituri(piftie)iar la mine cand am intrat parca  sa terminat ...intuneric,liniste ma astepta doar catelul meu (Dixi),am intrat la mine mirosea a deodorante de camera ,alea ce se tineau in priza....am plans si am cugetat la ce frumos fusese in urma cu exact un an,dar in urmatorul deja era altceva il aveam pe Luvian,intrasem eu in,rolul mamei mele,nu ma pot lauda ca fac ca dreg fel de fel de mancaruri dar ma descurc ,față de  mama mea care era o gospodina desavarsita imi spunea ...-hai mai fata sa vezi măcar ce fac cum fac la mancare si daca nu faci tu macar sa ai habar..,iar eu ziceam ...-mami ma lasi cu astea nu imi incarc memoria cu lucruri ce nu imi folosesc aici esti tu,iar ea..-măi fată, da daca te măriti va trebui sai faci la barbat sa manance no sa sti face nimic,eu rasp...-stai linistita nu scapi de mine asa usor si daca o fi sa ma marit il trimit la maicasa sa manance....nu reusea sa ma traga spre bucatarie decat cand punea masa sa mananc si atat,eeee....dar nevoia si viata te invata am gasit dupa mult timp intre carnetele ei cu retete lucruri scrise de ea pentru mine,cum se pun muraturile,cum se fac sosurile,fel de fel de mancaruri,si uite asa a aparut si netul mai facem si de pe net si doamne multam e bine.